“Romania in UE’’ – Remarci pornind de la studiul “România si aderarea la zona euro’’ – Laurian Lungu, Academia Romana, 07 aprilie 2017

In ultimele luni, subiectul Europei cu mai multe viteze a fost reluat la nivelul mai multor tari membre ale UE. In acest context, Romania, ca orice alta tara membra a UE, trebuie sa isi evalueze atent optiunile de urmat, din perspectiva propriilor interese. Exista un curent de opinie autohton care sustine aderarea cat mai rapida a Romaniei la zona euro (ZE), minimizand importanta conditiilor economice in acest proces. Optiunea aceasta are la baza ideea ca apartenenta la ZE va plasa, implicit, Romania in grupul tarilor din asa zisul ‘’nucleu dur’’ al UE, consolidand astfel aceasta legatura. Aceasta viziune este una simplista care nu acorda suficienta atentie realitatii curente. Studiul  “România si aderarea la zona euro’’ de D Daianu et all (IER 2016) este o analiza complexa care arata ca, din punct de vedere economic, Romania mai are nevoie de timp, posibil o decada sau mai mult, pentru a putea face fata concurentei din ZE. Prezentarea ce urmeaza abordeaza doua subiecte. Primul reliefeaza cateva din deficientele ZE, in timp ce al doilea subiect considera unele aspecte care vor influenta evolutia UE. Legatura intre UE si ZE nu trebuie privita ca fiind indisolubila, cele doua structuri pot coexista independent.

Adoptarea monedei euro in acest moment este echivalenta cu un “salt in necunoscut’’. Romania nu are nevoie sa faca aceasta mutare atat timp cat incertitudinile legate de rezolvarea problemelor existente ale ZE raman. Asa cum reiese si din analiza economica a studiului, Romania nu este, ea insasi, pregatita inca sa intre in ZE. In al doilea rand, istoria recenta arata ca politica BCE are efecte asimetrice asupra tarilor membre. Aceasta ar prezenta o problema in conditiile in care este de asteptat sa existe un diferential de inflatie intre Romania si media ZE – din simplul fapt al procesului de convergenta. Din 1999 pana in prezent, divergenta inflatiei in ZE-11 (i.e. a membrilor fondatori) s-a accentuat in mod constant. Atat in perioada de dinainte de criza cat si in perioada de dupa criza, politica monetara a BCE a fost departe de a fi optima pentru unii membri ai ZE. Absenta unei contrapartide fiscale pentru BCE ramane o deficienta importanta in arhitectura ZE, cu implicatii profunde la nivelul politicilor fiscale sau a definirii standardelor sociale. Al treilea aspect este legat de incertitudinile existente in ZE vis-a-vis de respectarea conditiilor Pactului de Stabilitate si Crestere. O intrebare pertinenta este cat de rapid poate scadea raportul datorie publica/PIB? O comparatie intre tarile UE care nu sunt membre ale ZE si cele care folosesc moneda euro arata ca valoarea raportului datoria publica/PIB depaseste cu mult nivelul de 60% al criteriului de la Maastricht in grupul celor din urma. Dat fiind evolutia procesului de imbatranire existent in multe din aceste tari, costurile viitoare cu sanatatea sau pensiile vor pune o presiune si mai accentuata pe datoria publica. Din perspectiva economica, pentru functionarea mai buna a ZE, ar fi de dorit creearea unei contrapartide fiscale pentru BCE. Insa, din punct de vedere politic, apetitul pentru o asemenea structura ramane redus, mai ales din partea Germaniei, dat fiind riscul socializarii costurilor sociale viitoare. Nu in cele din urma, exista si intrebarile legate de sanatatea bancilor, ca actori principali de intermediere ai pietei financiare in ZE. Sistemul bancar din ZE are un exces de capacitate, ZE este in mod evident “overbanked’’. Activele totale bancare ca raport in PIB, au fost in 2013 de 334% in ZE fata de numai 196% in Japonia, 115% in SUA sau de numai 60% in Romania. Spatiul de manevra al BNR, ca raspuns la socurile ulterioare, pare a fi superior in acest moment celui al BCE.

Al doilea subiect vizeaza viitorul UE si perspectivele ei de evolutie. In ultimii doi ani, doua rapoarte, “The Five Presidents’ Report: Completing Europe’s Economic and Monetary Union” (2015) & “White Paper on the Future of Europe” (2017) au incercat sa ofere cateva idei privind directiile potentiale de dezvoltare la nivelul UE. Insa acestea sunt mai degraba niste reflexii, fara directii concrete de urmat. Uniunea este supusa unor presiuni interne si externe la care va trebui sa reactioneze. Factori interni – Brexit, somajul in randul tinerilor, populism, criza datoriilor, etc.  si externi  – imigranti, repozitionari globale, etc. – vor influenta directia catre care se va indrepta UE. Insa aceasta metamorfoza a UE va necesita timp, este foarte probabil ca aceste schimbari sa implice o schimbare a Tratatului. Rezultatul alegerilor din Franta & Germania (2017) si Italia (2018) este unul relevant. Poate exista si scenariul unei amanari a deciziilor importante cu privire la viitorul Unuiunii pentru un nou ciclu politic, i.e. 2021-2022.

Se vorbeste la viitor de o Europa cu mai multe viteze, insa aceasta este o realitate de ceva timp. Europa este deja configurata pe mai multe planuri: economic, financiar, comercial sau aparare. Planul economic contine printre altele ZE,  Euro Pact-ul (competitivitate), Tratatul fiscal de stabilitate, OECD, etc. Planul financiar, cu  Mecanismul de stabilitate (ESM), Comitetul de risc sistemic european (ESRB), Mecanismul unic de supraveghere (SSM) sau Taxa pe tranzactiile financiare (FTT) intre altele. Componenta comerciala include Aria Economica Europeana, Uniunea vamala UE sau apartenenta la ONU. Si nu in ultimul rand apararea cu componentele de Schengen si NATO. Asfel, o UE flexibila “multi plana”, cu optiuni de “in” & “out” in oricare din aceste planuri ar putea fi o varianta agreeata pe viitor.  Aceasta solutie potentiala este intarita si de o alta realitate: conceptul de “More Europe” devine nepopular, atat in randul cetatenilor UE cat si al statelor membre. Un sondaj al PEW Research Center din 2016 releva ca cetatenii tarilor membre ale UE sunt, in general, reticenti in accentuarea procesului de centralizare.

Globalizarea politica poate fi factorul extern principal pentru transformarea UE. In UE integrarea politica si economica sunt asimetrice. Prima a ramas in urma celei de a doua. Intrebarea care se pune este cum se poate mentine/apara stilul de viata existent in UE in conditiile curente globale? In structura actuala a UE sincronicitatea economic/politic poate fi abordata “din mers” prin acceptarea unei flexibilitati crescute a negocierilor statelor membre pe diverse directii. Pentru Romania ar fi benefica o coordonare stransa cu UE in unele domenii ca si politica externa, securitate sau aparare. La fel cum ar fi util si accesul la viitoarele (?) piete comune de energie & servicii.

In incheiere reiterez ideea ca economia Romaniei nu este pregatita sa intre in ZE acum. Adoptarea euro nu trebuie privita ca o conditie “sine qua non” pentru a “ramane in Europa”. O politica “menu a la carte” acceptata la nivelul UE ar genera rezultate superioare aranjamentelor curente. Metamorfoza UE va lua timp – este necesara redefinirea conceptelor.

Link prezentare PPT

Share